Astazi e 16

Astăzi e 16 februarie, încă o zi în care mă simt singură și uitată. Ce e nou ? Poate faptul ca mă simt goală pe interior. A trecut o lună de când am fost lăsată în urmă, am concurat cu banii și am pierdut. Iubitul meu, după trei ani de relaţie, a decis că e mai bine pentru el să plece în străinătate. Eu nu l-am oprit, am sperat până în ultima clipă că o să se răzgândească, că o să aleagă să rămână lângă mine și când o să vină momentul să plecăm amândoi. Știu am fost proastă nu trebuia să sper. Ce s-a întâmplat cu relația noastră? Dacă ai privi din exterior ai zice că nimic, vorbim des, ne alintăm mereu și abia aşteptăm să ne vedem. Totul pare perfect ştiu, dar nu e așa de fapt am constatat cât de dependentă sunt de el. Mă doare și când respir, mă simt abandonată, aruncată. Ultima dată l-am văzut face-to-face acum o luna iar promisiunea că o să ne vedem iar peste două luni îmi arde inima și îmi oferă speranța suficientă să supraviețuiesc dar prea puțină să trăiesc cu adevărat. Frica mă ucide, nu pot să îmi scot din minte faptul că în acea zi de coșmar, acceași țară nenorocită îmi mai fură o persoană dragă ( în vară cea mai bună prietenă a mea a plecat ) . Poate că ăla a fost ultimul nostru sărut, ultima îmbrățișare, ultima dată când îl văd. În acea zi am murit și mă descompun în fiecare zi , cad în prăpastie, nu am la cine să strig după ajutor. Astăzi se împlinesc 12 zile de când fratele meu ma dat dracu, 12 zile de când nu am mai vorbit, de când a încetat să îi pese de mine și asta doar pentru că nu mai avea nevoie de nimic de la mine așa că a putut să mă arunce ca pe un gunoi inutit.
Uite așa stau și plang până leșin în propriu râu de lacrimi, zi și noapte, sunt singură în prag de descompunere morală.