Viitorul

Nu trăiesc în trecut dar nici în prezent nu pot trăi mereu deoarece viitorul îşi face mereu simţită prezența. Astăzi locuiesc în România, stau cu părinţii și îmi duc viaţa cum pot. Oricât de mult mi-ar plăcea să spun că sunt independentă, nu pot ar fi o minciună. Dar în viitor voi fi independentă și mă bântuie mii de gânduri în fiecare zi. Iubitul meu mă aşteaptă  la el după ce termin facultatea. Îl iubesc din toată fiinţa mea dar nu pot sta în țara aia , nu o suport, urăsc tot ce ți-ne de ea. Aș vrea să înţeleagă și să accepte posibilitatea de a ne muta oriunde în lume, nu să mă oblige să merg acolo. Mereu îmi spune că mă iubeşte și face asta pentru binele meu dar de fapt e doar egoist. Lui îi place acolo și pentru binele lui sacrifică orice posibilitate ca eu să mai fiu fericită vreodată. Cum poţi spune că iubeşti pe cineva dacă nu te gândești nici măcar o secundă la binele celuilalt.
Scriu cu lacrimi în ochii un mesaj pentru voi , să mă descarc. Mă doare tot corpul și simt cum mor încet înecată într-o mare de durere. Semnat adolescenta ce stă singură plânge și nu are cu cine să vorbească și tot ce își dorește e o persoană care să o asculte fără să o judece.

Fratele meu mă face să scriu din nou

Sunt confuză, dezorientată, nu știu ce ar trebui să fac acum . Mintea îmi spune să dau cu seen și atunci când voi răspunde să fiu acidă și să termin conversația repede dar inima, inima urlă se sfărâmă în miliarde de cristale de sare. Inima îmi spune să răspund imediat și să mă bucur că mă caută chiar și dacă atâta timp nici nu a știut că exist. Despre cine vorbesc ? Ieri am povestit puțin despre ''fratele'' meu, despre el vorbesc.

Ca să poţi înţelege dragă cititorule îţi voi spune pe scurt povestea noastră. Nu suntem fraţi pe bune dar cândva am fost atât de uniţi încât îl simţea mai aproape si frate decât îmi este chiar sora mea de sânge. Totul a început când am intrat în clasa a IX a, pe atunci eram atât de singură încât puteam să mor oricând că oricum nimeni nu ar fi observat. Ei bine el a fost cel care a observat, a devenit un confident pentru mine îmi ştia fiecare mişcare şi nu mă judeca pentru greşelile pe care le făceam. Devenise pansament pe rănile mele deschise încă sângerânde. Noapte de noapte stătea cu mine prin mesaje până ce adormeam cu telefonul în mână, deşi el s-ar fi culcat de mult. Îi pasa vroia să stie că
sunt bine, vroia să mă vadă fericită și a reusit să ma facă pentru ceva timp să gust fericirea. Nu nu am fost niciodată împreună și nici nu ne-am iubit în felul ăla niciodată. Dar ne iubeam ca frații. De curând a trecut printr-o perioadă foarte dificilă și a apelat la ajutorul meu. Nu am ezitat nici o scundă , i-am oferit tot timpul meu chiar dacă iubitul meu se supăra. A durat mai mult de o lună să îl pun pe piciore. Toata perioada aia a fost un iad pentru mine deoarece eram conștientă că odată cu scurgerea secundelor din zi se scurgea și ultima fărâmă de timp pe care o mai aveam de petrecut lângă iubitul meu . Am renunțat să mă gândesc la durerea și problemele mele pentru el. După ce și-a revenit am început să vorbim la distanțe foarte mari de timp deși știa că sunt la pământ în comă sentimentală. Dar separe că asta nu ia pasat cum nu îî mai pasă nici de mine. Și acum după atâta timp de când nu am mai vorbit îmi rasună în minte cuvintele lui tare și clar de parcă le-ar rosti pe ripit în urechia mea '' Îți promit că nu vei fi singură voi avea eu grijă de tine până vei fi din nou alături de iubitul tău '' De ce m-a minițit ?
Acum înţelegi de ce sunt confuză? Nu pot să dau uitării toată prietenia noastră dar nici nu pot să răspund la nenorocitul ăla de mesaj ca si cum nimic nu s-a întâmplat.
În concluzia sunt confuză, singură , supărată si urlu launtric pentru că nu mai suport durerea inimii și sfâșierea sufletului, dar nu am cum să le opresc.

Vârsta mea

Ce vârstă am? E o întrebare ce zace pe buzele oamenilor, dar totuşi nu este rostită din cauză că nu e frumos să întrebi o femeie ce vârstă are. Dar ce e vârsta de fapt ? Poate vârsta e numărul de ani de când sufletul îmi este închis într-o carcasă de carne și aruncat pe pământul ăsta murdărit cu suflete prăfuite. Atunci nu sunt nici tânără dar nici bătrână. Poate vârsta este maturitatea sau imaturitatea unui om, cum este el văzut de ''adulți''. Atunci eu nu sunt copil dar nici adult. Pentru mine vârsta este doar un alt criteriu de comparare şi diferenţiere tipic omenesc, atribuit unei persoane cu scopul de a îi limita anumite acţiuni şi de a o închide între gratiile formate din ''esti prea mic sa faci asta'' sau ''esti prea bătrân pentru așa ceva''. Încă o formă de îngradire a libertății personale atribuită cu cruzime și fară posibilitate de contestare de niște oameni bolnavi și găuriți moral de societate. De ce cred asta? Am să dau , cred, cel mai bun exemplu, un animăluț este draguț indiferent dacă este pui sau nu , este liber sa facă ce vrea indiferent dacă este pui sau matur. Nu ne interesează vârsta lor, și doar cea ce sunt ele cu adevărat ( câine, pisică, șarpe, etc).

Atunci eu ce vârstă am ? Eu am vârsta pe care o simt și pe care o trăiesc. Astăzi pot fi mai matură decât ieri , deci mai învârstă sau poate trece un an si să rămân neschimbată. Eu sunt muritoarea fără vârstă care alege să trăiască cum simte nu după câți ani spune cifra pe care am fost obligată să o accept. Eu nu sunt o cifră.

Astazi e 16

Astăzi e 16 februarie, încă o zi în care mă simt singură și uitată. Ce e nou ? Poate faptul ca mă simt goală pe interior. A trecut o lună de când am fost lăsată în urmă, am concurat cu banii și am pierdut. Iubitul meu, după trei ani de relaţie, a decis că e mai bine pentru el să plece în străinătate. Eu nu l-am oprit, am sperat până în ultima clipă că o să se răzgândească, că o să aleagă să rămână lângă mine și când o să vină momentul să plecăm amândoi. Știu am fost proastă nu trebuia să sper. Ce s-a întâmplat cu relația noastră? Dacă ai privi din exterior ai zice că nimic, vorbim des, ne alintăm mereu și abia aşteptăm să ne vedem. Totul pare perfect ştiu, dar nu e așa de fapt am constatat cât de dependentă sunt de el. Mă doare și când respir, mă simt abandonată, aruncată. Ultima dată l-am văzut face-to-face acum o luna iar promisiunea că o să ne vedem iar peste două luni îmi arde inima și îmi oferă speranța suficientă să supraviețuiesc dar prea puțină să trăiesc cu adevărat. Frica mă ucide, nu pot să îmi scot din minte faptul că în acea zi de coșmar, acceași țară nenorocită îmi mai fură o persoană dragă ( în vară cea mai bună prietenă a mea a plecat ) . Poate că ăla a fost ultimul nostru sărut, ultima îmbrățișare, ultima dată când îl văd. În acea zi am murit și mă descompun în fiecare zi , cad în prăpastie, nu am la cine să strig după ajutor. Astăzi se împlinesc 12 zile de când fratele meu ma dat dracu, 12 zile de când nu am mai vorbit, de când a încetat să îi pese de mine și asta doar pentru că nu mai avea nevoie de nimic de la mine așa că a putut să mă arunce ca pe un gunoi inutit.
Uite așa stau și plang până leșin în propriu râu de lacrimi, zi și noapte, sunt singură în prag de descompunere morală.

Cine sunt ?

     Cine sunt ? Bună întrebare, mă frământă de mult timp și totuşi nu ştiu răspunsul. Poate sunt doar o adolescentă frământată de schimbările din viaţa ei sau poate sunt "un tânăr adult" care nu îşi găseşte drumul în viaţă. Poate sunt o fată normală ce trece prin faze normale ale vieţii sau poate sunt nebună şi trăiesc într-un perpetuu coşmar, un rod al imaginaţiei mele bolnave. Poate sunt o imatură care abia începe sa se maturizeze sau poate sunt deja matură dar viaţa îmi mai da câte o palmă ca să îmi arate că greşesc. Nu ştiu cine sunt sau ce vreau sau ce simt , ştiu doar ca nu îmi e bine şi că noaptea adorm plângând şi gândindu-mă la tot ce aveam acum o lună și nu mai am acum. Știu ca îmi e dor să mai numesc unii oameni prieteni dar acum pur și simplu nu mai pot, acest cuvânt îmi smulge la fiecare rostire un șirag de lacrimi. Simt că aș vrea să pot privi din nou iubirea ca pe o binecuvântare, nu ca pe un blestem ce a căzut peste mine și ameninţă să mă distrugă la fiecare secundă. Știu că îmi lipseşte persoana aia care mă asculta mereu, la orice oră din zi sau din noapte indiferent că vorbeam prosti sau lucruri serioase, era mereu acolo pentru mine.
      Eu sunt adolescenta ce povestește cea ce trăieşte ca și cum ar vorbi cu ea însăşi din dorinţa de a nu se mai simţii singură, uitată, trădată și inutilă.