Această postare este o colaborare cu o scriitoare de pe wattpad https://www.wattpad.com/61599526-jurnalul-unei-avortone-co%C5%9Fmarul. În ceea ce priveşte acesta colaborare eu o să preiau şi o să editez de la ea un capitol pentru a povesti ceva similar din viaţa mea. Doresc prin acest mod sa transmit şi sincere mulţumiri scriitoarei care a avut buna voinţă de a accepta acestă colaborare şi va rog sa citiţi cartea ei cu siguranţă nu ve-ţi regreta.
Am ani de zile de când mă bântuie un coşmar. Acum mulţi ani mi-am pierdut cea mai bună prietenă, a fost o sinucigase. Minţea mereu cu zâmbetul pe buze, ştiam ca minte dar mă fascinau mereu minciunile ei, erau ca o poveste pe care ea şi-o construia pentru a supravieţui, era lumea ei şi nimeni nu ar fi putut să o stice. În lumea ei ea avea totul era fericită, era matură, independentă şi încrezătoare în forţele proprii,. era de neînvins. Dar în realitate ? În realitate era doar un copil, mică, imatură, singură lipsită de speranţă tristă şi nefericită, un copil badjocorit care nu mă avea decât pe mine, un copil puţin mai mare decât ea, care nu o înţelegea şi care deşi vedea ca trăieşte o piesă de teatru a lăsat mereu piesa să se deruleze până ce a căzut cortina.
În dimineaţa asta m-am trezit brusc încercând să-mi restabilesc respiraţia. Stau ațintită cu privirea spre pata difuză de lumină decupată-n întunericul nopţii. Sunt speriată iar transpirația curge șiroaie pe trupul meu lipsit de energie, capul îmi bubuie și urechile-mi țiuie . Întind mâna și deschid sertarul noptierei. Caut disperată pachetul de ţigări trag în disperare fum după fum iar visul dispare, așa cum o făcea mereu. Lucrurile se complică deşi timpul se scurge pe lângă mine, de săptămâni bune noapte de noapte acelaşi vis mă bântuie fără ezitare, am lăsat un om sa moară . Cu toate că nu mi-l pot aminti pe deplin, partea pe care mi-o amintesc este mereu aceeaşi. Eu stând ca o proastă și privind cum prietena mea se distruge singură pana ce aflu că este moartă .
Mă ridic din pat şi deschid leptopul aşezându-mă la birou. Liniştea nopţii mă înspăimântată aşa că pornesc muzica, nu mă mai simt singură bântuită de fantoma trecutului.
Deschid netu vreau să vorbesc cu ea , ea e singura care mă înţelege. Intru pe chat , nu e online, l-as un mesaj şi tristeţea mă inundă ,ochii mi-se înpăinjenesc din cauza lacrimilor ce îmi brazdează faţa .Ea nu mai e printre noi nu o să mai răspundă niciodată. Nu pot să mă obijnuiesc cu gându-l ca nu mai e.
Concluzia acestei colaborări e una macabră. După scurta discuţie avută cu Mihaela ( fata cu care am făcut colaborarea) am ajuns la concluzia că tot mai mulţi tineri au prieteni care se sinucid, care se mutilează şi care nu sunt fericiţi iar asta ne influenteză şi pe noi ajungând să ne autodistrugem şi chiar să ne dorim moartea. Această societate favorizează sinuciderea prin nepăsarea faţă de tânăra generaţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu